si a inchis ochii pt totdeauna. si a luat toate amintirile cu el si o parte din noi.
si nici macar nu am apucat sa ii spun..incerc doar sa ma calmez gandindu.ma ca ii e mai bine unde e acum, ca nu mai simte nimic.. dar nu e deloc consolant ..
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)
stii...dupa ce mi-am pierdut unchiul am inteles un lucru:trebuie sa le spui oamenilor cit de mult tii la ei,fiind ca moartea vine pe furis si niciodata nu intreaba.pur si simplu fura in cel mai tupeist mod sufletul din trup fara sa se intereseze de faptul daca acel om a reusit sa isi traiasca viata...nu-i pasa de copiii lui mici,de grijile,sau de cei care il iubesc..
RăspundeţiŞtergereCele mai cumplite depresii au fost cele dinaintea mortii unchiului meu.Cauzate de moartea celor 2 bunici si inclusiv de moartea lui.Gindul care ma framinta cel mai mult si imi dadea sentimentul ala de via era ca nu am reusit sa le spun cit de mult ii iubesc,accentuez "ii" fiindca ii iubesc si acum.
Dupa aceea am inceput sa zimbesc oamenilor mai des,sa ii sarut mai des,sa le ridic dispozitia si cel mai important:sa le repet mereu,chiar si cind ma certam poate cu ei,ca ii iubesc!Lectia asta m-a ajutat mult...Fiindca cind au murit buneii mei le-am dat drumul mai usor...fiind ca am apucat sa ii cuprind adesea si sa le spun cit de mult tin la ei...
si eu tot dupa ce l.am pierdut..realizez asta. dar eu nu pot sa.mi exprim sentimentele. "te iubesc" nu il folosesc niciodata. ieri l.am spus de vreo 3 ori aceleiasi persoane, ceea ce inseamna.. enorm din partea mea. in 17 ani nu am folosit sintagma asta mai ales fata in fata cu o persoana.. si s.a intamplat ieri, pacat ca acum nu mai apreciaza. in fine.. poate e un inceput..
RăspundeţiŞtergerece trist este acest post :(
RăspundeţiŞtergere..
RăspundeţiŞtergere